Zâna somnului și prințesa agitată

În turnul cel mai înalt al castelului locuia prințesa Mira. Era o fetiță veselă, dar seara se agita. Se rostogolea în pat, își muta perna, număra pete pe tavan și nu putea să adoarmă deloc, oricât de obosită era.

– Pufi, mă auzi? a șoptit ea pisoiului gri de la picioarele patului. Mi-e capul plin de gânduri. Mă gândesc la mâine, la ieri și la un fluture!

Pufi a miorlăit încet și a închis un ochi, ca și cum ar fi spus că nu e treaba lui.

Aproape tot castelul dormea. Din curte se auzeau pașii paznicului de noapte, iar perdelele foșneau la fereastră. Mira privea luna și se gândea la toate lucrurile pe care voia să le facă mâine.

– Parcă am o mie de povești în cap, i-a spus lui Pufi.

Pisoiul s-a apropiat și i-a atins mâna cu boticul cald.

Atunci, pe pervaz, a apărut o lumină argintie. O zână mică, cu aripi albastre ca noaptea, a coborât ușor pe cuvertură. Purta o geantă din frunze și mirosea a lavandă, a vânt de seară și a stele.

– Bună seara, Mira. Eu sunt Zâna Somnului, a spus ea. Am auzit că ai o noapte neliniștită.

– Da, a oftat prințesa. Gândurile mele aleargă ca iepurii prin livadă. Nu pot să le opresc.

– Nici nu trebuie să le oprești cu forța, a zâmbit zâna. Doar să le înveți să se așeze.

Zâna a scos din geanta de frunze o pernuță albastră. A atins-o cu bagheta, iar ea s-a mărit cât să poată dormi pe ea un copil.

– Este o pernă fermecată, cu vise liniștite, a spus zâna.

– Oare îmi pot așeza gândurile pe ea? a întrebat Mira.

– Putem încerca un joc blând, dacă îți place.

– Pune mâna pe burtică, a propus zâna. Inspiră ușor, apoi lasă aerul să iasă încet, ca și cum ai sufla într-o păpădie.

Mira a încercat fără să se grăbească. Burtica i se ridica și cobora sub palmă.

– Pufi face aproape la fel când toarce, a observat ea.

Pisoiul a căscat, apoi și-a așezat bărbia pe pătură.

– Acum ne închipuim că gândurile sunt nori, a șoptit zâna. Nu trebuie să le alungăm. Le putem privi cum trec.

– Norul cu ziua de mâine plutește spre fereastră, a spus Mira.

– Iar cel cu fluturele?

– Se oprește puțin, apoi merge mai departe.

Mira a căscat. Încă avea gânduri, dar nu mai încerca să le urmărească deodată.

Pentru fiecare gând, zâna a presărat câte o picătură de lumină pe pernă. Perna a început să strălucească slab, ca o stea mică. Camera s-a umplut de miros de lavandă și de o liniște groasă, ca o pătură de lână.

– Se simte moale, a zis Mira, cu glas mai încet. Seamănă cu un nor.

– Este un nor, a răspuns zâna. În fiecare noapte, perna te va duce în vise cu pajiști liniștite, în care nimeni nu se grăbește.

– Și fluturele? a întrebat Mira.

– Fluturele doarme și el, pe o floare.

Mira s-a întins pe perna albastră. Pufi s-a ghemuit lângă ea și a început să toarcă: prrr, prrr. Prințesa și-a lăsat umerii moi și a privit lumina lunii de pe cuvertură.

– E bine aici, a șoptit ea.

Patul părea o barcă liniștită, iar gândurile, niște nori deasupra apei. Nu se mai grăbea să ajungă nicăieri.

– Te mai pot chema, dacă sunt neliniștită? a întrebat Mira.

– În povești mă poți chema oricând, a răspuns zâna. Și poți vorbi cu mama despre gândurile tale. Nu trebuie să le ții pe toate numai pentru tine.

– Mâine îi povestesc despre norul cu fluturele, a murmurat fetița.

Zâna i-a atins ușor fruntea.

– Noapte bună, Mira.

Aripile albastre au dispărut pe fereastră, printre stele. În turn s-a așternut liniștea. Mira respira încet, fără grabă, iar mâna i se ridica și cobora pe burtică. Pufi torcea cu botul pe lăbuțe.

Luna a trecut încet peste pat și a mângâiat perna albastră. În castel nu se mai auzea nimic, doar vântul care legăna frunzele. Prințesa Mira a adormit zâmbind, pe un nor de vise liniștite, cu pisoiul lângă ea.

De vorbă după poveste

• Ce nu o lăsa pe Mira să adoarmă?
• Ce secret i-a arătat Zâna Somnului?
• Tu ce faci seara ca să te liniștești înainte de somn?