Drumul spre casă al cometei

Tudor adora stelele. Avea pe raft o hartă a cerului, un binoclu de jucărie și o mulțime de stele care străluceau în întuneric pe tavan. În seara aceea privea pe geam, când a văzut ceva ciudat: o lumină aurie care cobora încet, ca o scânteie, tocmai pe acoperișul vecin.

Tudor a deschis fereastra. Lumina de pe acoperiș a plutit încet spre el: era o cometă mică, cu o coadă aurie. S-a oprit pe pervaz, tremurând ușor. Mirosea a scorțișoară.

– Bună seara, a spus băiatul. Pot să te ajut?

Cometa și-a ridicat privirea spre el.

– Ești o stea? a întrebat Tudor.

– Sunt Sclipa, o cometă de poveste, a răspuns lumina. Mi-am pierdut drumul și nu mai recunosc cerul.

– Cum arată locul spre care mergi?

– Îmi amintesc niște stele, dar acum toate par la fel de departe, a șoptit ea.

Tudor și-a amintit de harta de pe raft. A întins-o pe măsuța de lângă fereastră și a adus binoclul de jucărie. Sclipa a plutit peste colțul hărții, luminând punctele mici. Băiatul le-a urmărit cu degetul, apoi a privit din nou cerul, căutând aceleași forme.

– Hai să căutăm constelațiile, a zis el. Spune-mi cum arăta cerul din casa ta.

– Hmm, a zis Sclipa. Era o stea foarte strălucitoare, și lângă ea alta, mai mică...

– Poate e Steaua Polară? a întrebat Tudor, privind harta.

Au privit împreună cerul. Tudor i-a arătat cu degetul un grup de stele în formă de ursoaică: Ursa Mare. Apoi o bandă de lumină, Calea Lactee, care curgea ca laptele. Sclipa a clătinat din coadă, dar n-a recunoscut nimic. Cerul era plin de drumuri, iar ea nu se simțea sigură pe niciunul.

– Nu-i nimic, nu ne grăbim, a spus Tudor. Hai să luăm cerul bucată cu bucată.

– Ești foarte răbdător, a șoptit cometa. Nimeni nu mi-a vorbit așa de blând.

– Bunica mea zice că lucrurile frumoase se găsesc încet, a zâmbit băiatul.

– Mi-e frică, a mărturisit Sclipa. Dacă nu-mi găsesc casa, voi rătăci pentru totdeauna?

– Nu cred, a răspuns Tudor. Și eu m-am rătăcit o dată la târg, dar mama m-a găsit.

– Chiar așa? a întrebat cometa.

– Da. Am stat pe loc și m-am uitat bine în jur. Hai să facem la fel.

După o vreme, Sclipa s-a oprit și a ridicat coada. Îi străluceau ochii. Privise îndelung harta și recunoscuse, în sfârșit, câteva repere familiare.

– Stai! a spus Sclipa. Vezi cele trei stele în rând? Le recunosc. Am trecut pe lângă ele în călătoria mea.

– Pe harta mea sunt în Orion, a spus Tudor.

– Acum îmi amintesc încotro mergeam! a răspuns cometa, iar coada ei a început să strălucească mai tare.

Sclipa s-a ridicat de pe pervaz, cu coada aurie fluturând. A făcut un cerc deasupra casei, iar Tudor a urmărit-o de la fereastră. Apoi s-a înălțat tot mai sus și tot mai mică. Stelele pe care le recunoscuse sclipeau în depărtare, ca niște repere pe harta nopții.

– Mulțumesc, Tudor! a răsunat vocea ei, ca un clopoțel îndepărtat. Mulțumesc pentru hartă și pentru răbdare!

– Drum bun, Sclipa! a șoptit Tudor, fluturând mâna.

În depărtare, lumina Sclipei s-a făcut un punct mic, apoi s-a pierdut printre stele. Tudor a zâmbit. I se părea că ursoaica desenată de constelație îi făcea cu laba. A strâns harta, a închis fereastra și a dus binoclul pe noptieră. Patul îl aștepta cald, la câțiva pași.

S-a băgat în pat, cu binoclul lângă pernă și cu pătura trasă până la nas. Pe tavan, stelele lipite străluceau slab, iar pe cer Sclipa era acum acasă. Tudor a căscat, și-a închis ochii și a adormit, visând la cerul pe care acum îl cunoștea un pic mai bine.

De vorbă după poveste

• Ce a căutat Sclipa pe cer?
• Cum a ajutat-o Tudor să-și găsească casa?
• Dacă ai fi o stea, cum ți-ai găsi drumul?