Într-o după-amiază de toamnă, mama a pus pe masa din bucătărie un coș mare, plin cu fructe. Rareș s-a uitat la ele, dar nu i-a plăcut ce a văzut. El voia numai bomboane, ciocolată și biscuiți cu cremă. Pe masă, coșul mirosea a toamnă și a vară deodată, iar fructele străluceau în lumina galbenă a ferestrei.
– Nu vreau fructe acum, a spus Rareș, încrucișându-și brațele. Mi se par plictisitoare!
– Le lăsăm aici și poți alege mai târziu, a răspuns mama. Eu pun rufele la uscat în balcon.
Băiatul a rămas lângă masă. Prin ușa deschisă o auzea pe mama scuturând cămășile și fredonând un cântec.
Bucătăria s-a liniștit. Doar ceasul făcea tic-tac. Deodată, coșul s-a mișcat. Un măr roșu și lucios a ieșit din el și a sărit pe masă, țop, ca o minge. Rareș a rămas cu gura căscată. Mărul avea obrajii lucioși și se ținea drept, ca un soldat mândru care își face datoria cu toată inima.
– Plictisitor?! a spus Mărul Roșu, cu o voce gravă. Poate că nu m-ai ascultat cum trosnesc când muști din mine. Sunt crocant și am un miros pe care îl recunoști imediat!
– Vorbești? a șoptit Rareș, frecându-se la ochi.
– Astăzi, da! a răspuns mărul, legănându-se mândru lângă coș.
Din coș a sărit și o portocală rotundă, care se rostogolea de râs.
– Eu sunt Portocala Soare! a strigat ea. Sub coaja mea sunt felii zemoase. Unele sunt mai dulci, altele puțin acrișoare.
– Mirosul tău îmi place, a recunoscut Rareș. Dar uneori mă strâmb când gust.
Portocala a chicotit, fără să se supere.
– Poți gusta o felie când vei dori, a răspuns Soare. Nu trebuie să ne placă tuturor exact aceleași lucruri.
Rareș s-a apropiat și a mirosit coaja. Era un miros proaspăt, pe care îl știa din diminețile de iarnă. Pentru prima oară în ziua aceea, băiatul a zâmbit privind spre coș.
Atunci s-a auzit o voce subțire din coș.
– Eu... eu pot să ies? a întrebat o banană galbenă, ascunzându-se după un ciorchine de struguri.
– Hai, Bibi, nu te teme, a încurajat-o Mărul.
Banana a ieșit încet, cu obrajii roșii de rușine.
Rareș s-a aplecat în față și a ascultat atent.
– Eu sunt Banana Bibi, a șoptit ea. Sunt moale pe dinăuntru și dulce. Nu trosnesc precum mărul, dar mă poți tăia în rondele.
– Parcă niște bănuți galbeni? a întrebat băiatul.
– Exact, a răspuns Bibi. Niște bănuți pentru o farfurie cu gustări.
Tocmai atunci s-au auzit pași pe hol. Mama se întorcea din balcon. Fructele au tresărit și au sărit de pe masă.
– Repede! a șoptit Mărul. Nu ne-a mai văzut nimeni țopăind prin bucătărie!
Rareș a întins brațele, dar portocala se rostogolise deja spre scaun, iar banana se legăna pe marginea mesei.
Portocala s-a oprit sub scaun, banana a alunecat pe șezutul lui, iar mărul a rămas lângă frigider. Rareș le privea, uimit de toată întâmplarea.
– Așteptați puțin, vă ajut eu! a spus el.
S-a aplecat și a luat mărul cu grijă. Era răcoros și neted, ca un fruct obișnuit, fără glas.
A luat apoi portocala și banana și le-a așezat în coș. Fructele nu se mai mișcau, dar lui Rareș i se părea că banana încă zâmbea. Mama a intrat și l-a găsit cu mâinile pe toarta coșului.
– Am avut o întâmplare tare ciudată, a spus băiatul. Cred că vreau să ți-o povestesc.
– Ce faci, Rareș? a întrebat mama, mirată.
– Mă uit la fructe, a zis băiatul, cu o scânteie în ochi. Mămico, pot să iau un măr? Și să gust puțină banană?
Mama a rămas fără cuvinte, apoi a zâmbit foarte larg.
Mama a spălat mărul și portocala, apoi i-a pregătit o gustare. Rareș a mușcat din măr: era crocant și răcoritor. A gustat și o rondelă de banană, apoi o felie de portocală.
– Sunt foarte diferite! a spus el. Mie îmi place cel mai mult mărul.
Din coș parcă s-a auzit un chicotit mic.
Din ziua aceea, Rareș a început să observe culorile și mirosurile fructelor. Uneori alegea mărul, alteori cerea banană. Nu-i plăcea orice gust, dar era curios să descopere. Iar când mama punea coșul pe masă, băiatul privea atent spre toarta lui, întrebându-se dacă nu avea să înceapă o nouă aventură.
De vorbă după poveste
- Cum și-au descris fructele gusturile și mirosurile?
- Ce l-a făcut pe Rareș curios să guste?
- Care este fructul tău preferat?
Lasa un comentariu