Olița curajoasă

În baia lui Matei a apărut într-o dimineață ceva nou. Era galben, rotund și avea pe margine două urechiuțe mici. Matei s-a oprit în ușă, cu degetul în gură, și s-a uitat lung. Nu știa ce poate fi. Mirosea a săpun de lavandă, iar soarele făcea pe gresie o dungă lungă și aurie, care ajungea chiar până la el.

– Bună dimineața, Matei! a spus un glas subțire.

Matei a făcut un pas înapoi.

– Cine vorbește? a întrebat el, cu ochii mari.

– Eu sunt, olița! Mă cheamă Oli. Am venit să fim prieteni.

– Ești pentru mine? a întrebat Matei.

– Da, a răspuns Oli. Sunt olița ta, ca un scăunel mic, galben și rotund. Poți să mă privești cât vrei.

Matei a înaintat până lângă covoraș. A privit urechiuțele, apoi marginea netedă. Oli a așteptat, fără să-l grăbească.

Mama a intrat în baie cu un teanc de prosoape.

– Matei, vrei să o încerci pe Oli? Nu te grăbește nimeni.

– Nu știu dacă o să pot, a spus el.

– Putem încerca, iar apoi facem o pauză, a răspuns mama.

– Eu vă aștept aici, a adăugat Oli.

Matei și-a luat inima în dinți și s-a așezat pe Oli, cu mâinile pe genunchi. Era rece, apoi s-a încălzit. Au stat așa un minut, apoi încă unul. Pe pereți se vedeau pătrățele de lumină. Ceasul făcea tic-tac. Matei și-a legănat picioarele, a numărat plăcile de pe perete, a căscat și s-a foit.

– Nu iese nimic, a oftat Matei.

– E în regulă, a spus mama. Ai făcut cunoștință cu Oli. Acum putem merge la joacă.

– Și mă întorc mai târziu?

– Sigur, a răspuns ea.

Oli și-a mișcat urechiuțele.

– Îmi poți spune și ce ai desenat. Îmi plac poveștile cu mașini.

A doua zi ploua mărunt, iar picăturile băteau în geam ca niște degețele. Matei a încercat din nou. A stat pe Oli și a cântat o melodie despre nori. Oli a fredonat cu el. Dar iar nu a ieșit nimic, iar Matei s-a încruntat și a dat din picior.

– Pari supărat, a spus Oli.

– Am încercat iar, a oftat Matei.

– Știu. Nu trebuie să te grăbești. Un melc merge încet și se oprește pe drum, dar continuă când e pregătit.

– Un melc? a râs Matei.

– Un melc galben, ca mine, a glumit olița. Acum poți face o pauză.

Mai târziu, în altă zi, Matei desena un camion când a simțit că are nevoie la oliță. A lăsat creionul jos.

– Mami, cred că acum! a chemat el.

Mama a venit și l-a însoțit în baie. Oli îl aștepta pe covoraș, exact unde o lăsaseră.

Matei s-a așezat pe Oli și a așteptat. Mama era lângă el. După câteva clipe, băiatul s-a uitat spre ea și a zâmbit larg. De data aceasta reușise.

– Mami, ai văzut?

– Da, puiule, a spus ea, zâmbind și ea. Mi-ai spus când ai avut nevoie.

– Am reușit, Oli! a strigat Matei.

– Mă bucur pentru tine! a răspuns olița. Ai fost atent și ai încercat cu răbdare.

Matei a ridicat palma spre urechiuța galbenă, râzând. Mama l-a ajutat apoi să se spele pe mâini. Apa curgea, șșș, iar săpunul făcea spumă albă.

Mama l-a luat în brațe.

– Ai învățat ceva nou, Matei, i-a spus ea.

– Și pot să mai încerc, a răspuns băiatul. Oli stă aici și mă așteaptă.

– Da, a încuviințat mama.

Matei a privit spre olița galbenă și i-a făcut cu mâna. Acum i se părea o prietenă.

În ziua aceea, mama i-a dat un autocolant cu un camion, pentru răbdarea cu care încercase. Matei l-a lipit pe ușa băii.

– E camionul meu vesel, i-a spus lui Oli.

Mai târziu a vorbit cu bunica la telefon. I-a povestit despre olița galbenă și despre desenul pe care voia să-l termine.

Seara, în pijamaua cu mașinuțe, Matei a trecut pe lângă baie.

– Noapte bună, Oli, a spus el.

– Noapte bună, Matei, a răspuns olița.

Băiatul a mers în camera lui și s-a cuibărit în pat. Mama l-a învelit, iar el a adormit zâmbind, mulțumit de ziua lui.

De vorbă după poveste

• De ce îi era greu lui Matei să încerce olița la început?
• Ce i-a spus Oli despre melc și răbdare?
• Tu ai încercat vreodată un lucru nou de care îți era teamă?