Într-o zi fierbinte de vară, prințesa Irma se juca în grădina castelului. Soarele ardea, iar ea căuta umbră. A ajuns lângă fântâna veche, din piatră cenușie, cu un ciubăr de lemn prins cu o funie.
Din fântână s-a auzit un glas subțire:
– Oac! Ajutor! Nu pot ieși!
Irma s-a oprit lângă margine și a chemat grădinarul, care lucra aproape.
– Se aude cineva înăuntru! a spus ea.
Omul a venit cu o lampă. În lumina ei au zărit, jos, o broscuță verde pe o piatră. Pereții erau prea netezi ca să-i poată urca.
– Cum ai ajuns acolo? a întrebat Irma.
– Stăteam pe margine. M-a speriat un zgomot și am sărit în partea greșită! a răspuns broscuța. Eu sunt Oac.
– Îți coborâm ciubărul, a spus grădinarul. Poți să sari în el?
– Încerc!
Irma s-a dat puțin înapoi, lăsându-i omului loc la manivelă. Îi vorbea broscuței, s-o încurajeze.
Grădinarul a coborât ciubărul până lângă piatră. Oac s-a uitat la el, și-a adunat lăbuțele și a sărit înăuntru.
– Sunt gata!
Omul a ridicat ciubărul, iar Irma a ținut lampa spre deschizătură. Când a ajuns sus, Oac a ieșit pe pământul umed.
– Ai reușit! a spus prințesa.
Broscuța a rămas nemișcată, apoi a început să țopăie, bucuroasă.
– Ai scăpat! a râs Irma. Ești teafără?
– Teafără, mulțumesc, prințesă! a spus Oac, trăgând adânc aer. Am crezut că rămân acolo pentru totdeauna! Cum pot să-ți mulțumesc?
– Nu trebuie, a răspuns Irma. M-am bucurat să te ajut.
Irma a dus-o pe Oac la iazul din fundul grădinii. Acolo, nuferii pluteau, iar libelulele se jucau deasupra apei. Broscuța a sărit în iaz și a înotat în cercuri, bucuroasă.
– Mă întorc mâine să te văd, a zis prințesa.
A doua zi, Irma a adus un caiet de desene și o poveste. Oac a ieșit din iaz, iar lângă ea a apărut o rățușcă galbenă.
– Ea e Mac, prietena mea. Mac, aceasta este Irma, care a chemat ajutor când eram în fântână.
– Mă bucur să vă cunosc pe amândouă, a spus prințesa, așezând caietul pe un buștean.
– Mă bucur să te cunosc! a spus Mac, scuturându-și penele. Eu sunt Mac, și sunt cea mai bună înotătoare din iaz!
– Nu, eu sunt, a râs Oac.
Au început să se întreacă, stropind-o pe Irma cu apă, iar ea a râs și le-a stropit înapoi.
Irma venea des la iaz. Desena, povestea și le privea pe prietenele ei înotând. Oac sărea pe frunzele late de nufăr, iar Mac plutea printre trestii. Prințesa rămânea pe mal, unde inventau jocuri împreună.
– Eu văd ceva albastru! spunea ea.
– O libelulă! ghicea Mac.
Oac se ascundea după o frunză, apoi ieșea orăcăind, cerând încă o ghicitoare.
Într-o după-amiază, Irma s-a așezat tristă pe buștean.
– Mi-am pierdut broșa de la bunica, le-a spus. Era aurie, cu o floare. Cred că a căzut în iaz ieri.
– Unde ai stat? a întrebat Oac.
– Chiar aici. M-am aplecat să vă arăt desenul cu nufărul.
Mac a privit apa de lângă buștean, căutând o sclipire.
– O găsim noi, a zis Oac hotărâtă. Eu mă scufund și mă uit pe fund!
– Și eu o caut printre trestii! a strigat Mac.
Cele două prietene au început să caute. Irma le privea speriată, cu mâinile împreunate.
Oac s-a întors cu broșa și a lăsat-o pe buștean.
– Era între două pietre, a spus.
– Iar eu am găsit panglica de lângă ea! a adăugat Mac.
Irma le-a mulțumit, ținând broșa în palmă. A mângâiat ușor cu degetul lăbuța broscuței.
– Mi-a fost teamă că o pierdusem. Mă bucur că m-ați ajutat să caut, a spus ea.
– Mulțumesc, Oac! Mulțumesc, Mac! Sunteți cele mai bune prietene!
– Nu mai bune decât tine, a răspuns Oac. Tu m-ai scos prima dată din fântână. Prietenia merge în ambele sensuri.
Irma și-a prins broșa la rochie.
Seara, soarele a coborât peste iaz și a aurit apa. Cele trei prietene stăteau pe un buștean acoperit de mușchi, privind libelulele. Irma a zâmbit: bunătatea ei, aruncată o dată în fântână, se întorsese ca un clopoțel de aur.
De vorbă după poveste
- Cum a scos Irma broscuța din fântână?
- Cum a ajutat broscuța Oac pe prințesa Irma?
- Tu ai ajutat vreodată un animal mic? Ce ai făcut?
Lasa un comentariu